Dacă timpul le rezolvă pe toate, lasă-mă să fiu timpul tău și să-ți arăt tipul meu de om. Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri. Suntem ca Tom și Jerry, pictăm totul în vanilie și ciocolată, iar dacă ceva merge prost, atunci eu am răbdare și sacrific tot să revină mai euforic decât a fost. Azi rău, mâine bine, dar la fel de 2 ! Vreau să cred că noi suntem cei mai frumoși „doi”, fiindcă în ciuda problemelor rămânem „DOI”!

Avem caractere îmbibate în orgoliu și dacă e un lucru să îl regret, nu vreau momentelor de vis să le port doliu, nu încerca să mă judeci că ai uitat să mă înveți cum e să fiu puternică dacă pleci, căci e despre tine C., nu-i despre Y sau X.

Ai devenit un înger și ai plecat de lângă noi mult prea devreme, lăsând în urma ta una dintre cele mai grele cumpene pe care nici timpul nu o poate face să nu se mai simtă cu atâta tristețe, e vorba de durerea unei pierderi mult prea precoce. În urma ta au rămas oameni ce au luptat și luptă pentru dreptatea ta, au rămas prieteni dragi ce spun la fiecare pas câte ceva de „Tom-Tom” și își amintesc de tine cu drag, drept băiatul brunețel, optimist, cu glumele mereu la el și gropițele din obraz care n-aveau cum să nu te facă să-l iubești, căci asta ai rămas în ochii noștrii, cel mai frumos înger pe care l-am cunoscut vreodată.

 Odată cu dispariția ta, cei care te-au cunoscut au rămas cu o fărâmă ruptă din suflet, și-au dorit atât de mult dreptate, dar … cu ce ne ajută o satisfacție tardivă când ni s-a luat bucuria de a mai râde pentru o clipă cu tine, de a te auzi cum ne spui vorbele tale ce răsună și acum în capul nostru, de a te vedea cum râzi și încerci să ne faci să ne simțim bine ?!

Îmi lipsește atât de mult, parcă totul e lipsit de culoare și de veselie în lipsa lui. A fost un om deosebit, vesel și mereu optimist. Era un LEU.

Anul ce-a trecut a fost cel mai greu an pentru cei care l-au cunoscut, lipsa lui fiind atroce, nopțile fiind reci, iar zilele în care treceam pe lângă locul unde ne-a părăsit fiind o pedeapsă. Absența ta a fost cel mai greu lucru pe care l-am suportat, am luptat pentru dreptate și nici o clipă nu te-am scos din sufletele noastre, mereu ai fost acolo cu locul tău bine câștigat și ceea ce am promis, a rămas bun promis. Nu te vom uita niciodată și vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna !

Tu vei rămâne o rană deschisă pentru sufletul meu, drag prieten ce te-am pierdut pe veci !

Religia este parte a naturii umane iar creierele noastre sunt strâns legate de credința în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu are efecte revoluţionare asupra modului nostru de a gândi şi de a acţiona.

]]> http://maddac.wordpress.com/2011/12/22/intre-doua-stari/feed/ 0 maddalina22 poloaie_alb_negru http://maddac.wordpress.com/2011/11/27/prietenul-la-nevoie-se-cunoaste/ http://maddac.wordpress.com/2011/11/27/prietenul-la-nevoie-se-cunoaste/#comments Sat, 26 Nov 2011 23:10:34 +0000 Măddălina Comănescu http://maddac.wordpress.com/?p=432 ]]> Prietenul la nevoie se cunoaște … acum depinde, că deh, toți avem nevoi, puțini prieteni ne ajută să le satisfacem. Dar uite că mi-am dat seama cine a fost de fiecare dată cu un sfat bărbătesc când simțeam că sunt o cauză pierdută. El mi-a ridicat moralul și m-a făcut să ies cu capul sus din orice situație. Postarea asta e pentru tine Florin pentru că ai știut de fiecare dată să-mi spui un sfat bun, să mă faci să râd când plângeam, să mă ajuți să ies din încurcături fără să mă șifonez și niciodată nu m-ai judecat… postarea asta e pentru tine, pentru că man, cu tine pot discuta deschis orice și știu că rămâne între noi fiind omul meu de încredere! Și acum închei scurt cu o vorbă de a ta, supremă:

Florin Alecs : “arde uite cum arde….e criminala, e bandita si-i fixata….m-am retras cum e si normal….nu-l ierta…baga-l la oral” )))

Oamenii din jurul nostru se schimbă, însă ce e făcut să țină, ține, indiferent de circumstanțe, greutăți sau certuri. Aici nu poate fi vorba de orgoliu, de încredere, ci de iubire. Și dacă totul e o completare continuă a sentimentelor, durerile care vin de-a lungul timpului sunt doar încercări care te întăresc să mergi mai departe.

Timpul. Ah, vechiul meu prieten, timpul… cel mai bun medicament al inimii, el poate salva ceea ce vorbele nu pot, el poate liniști ceea ce sufletul nu poate, dar el poate face ca orice durere să se amplifice, iar fericirea să fie de scurtă durată și să trebuiască să înveți să profiți de ea. Timpul e flacăra de rezistență a unei relații, el poate aduce noi sentimente, poate lega trecerea anilor și poate da vieții un sens, totodată poate arăta că iubirea crește pe zi ce trece atunci când fiecare cumpănă și suferință o treci în doi.

Doi.Vreau să cred că noi suntem cei mai frumoși „doi”, fiindcă în ciuda problemelor rămânem „DOI”! Cam asta cred eu despre o relație care în ciuda timpului capătă culoare. Aroma clipelor poate rămâne o veșnicie dacă știi cum să o păstrezi. Inima poate ascunde sentimente profunde și fiecare dintre noi merită ce e mai bun și ce e mai bine, iar atunci când ai sufletul pereche urci tot mai sus și simți că poți …poți pentru că dacă cazi, va fi acolo cineva să te ridice, să îți spună că va fi bine.

Dragostea – cea mai complicată condiție a existenței umane, dar și cea mai frumoasă !

   În sinea mea îmi este teamă să mă bucur pentru că absența lui este apăsătoare și se simte atât de puternic încât nici cele mai dulci clipe de fericire nu mai contează acum. Bucurați-vă voi pentru mine, pentru reușitele mele…sărbătoriți majoratul meu și trecerea la un nou an de blogărit, căci astăzi cele mai fierbinți lacrimi o să coboare cu o durere nemărginită și asta pentru că Ionuț nu e aici să-mi zâmbească și să petreacă cu mine. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

ps: La mulți ani mie și blogului meu !

  Mereu am mers pe ideea că fiecare durere este atenuată de timp, dar nu este adevărat, fiecare durere te învață să percepi altfel ideea ta asupra unei situații, să te complaci că demersurile făcute pentru a obține acel ceva au fost greșite … și e durere. Nu o durere acută, ci o durere din care ieși cu capul sus spunându-ți „Ce nu mă omoară, mă face mai puternică !” .

Cel mai rău este că nu conștientizezi că te face atât de puternică, încât pari inabordabilă și de neatins, iar tu, ești un om bun, cu vise, speranțe, idealuri, dorințe pe care vrei să le concretizezi în realitate… Realitate pe care doar tu vrei să ți-o faci, realitatea ta așa cum știi mai bine să o limitezi și să-i dai culoare, deși în jurul tău gurile rele ți-ar pune piedici să cazi și să rămâi cu genunchii juliți în ploaie, cu lacrimi pe obraz și cu rimelul scurs, doar pentru a putea dovedi celor din jur sensibilitatea docilă a sufletului tău ca o altă față a ta. Păcat că ironia sorții nu e de partea celor din jur, ci de partea ta, îi ironizezi chiar dacă ai sufletul spart în bucăți pentru că nimic nu-ți va șterge zâmbetul de pe buze și încrederea în tine. Ești demnă de ele, ai în tine o putere și o forță care te va ridica oricând, doar pentru simplu fapt că știi să te respecți fără a te demoraliza. Ești ca leul din cușcă, deși capturat, invariabil un adevărat simbol al puterii și toate astea doar ca să fii un om normal cu aptitudini inegalabile de persuasiune.

Înveți să poți mai mult și să prosperi chiar și atunci când lumea din jurul tău se prăbușește doar pentru că ei sunt niște oameni infimi, nu te pot atinge, te pot doar imita, nu te pot influența, pot fi influențați, nu se pot comporta demni după ce viața le-a dat o palmă, tu poți, tu vei putea mereu ! De ce ? Pentru că tu ești tu, iar tu poți fi tot ceea ce ți-ai dori, trebuie doar să vrei… E greu, nimeni nu ți-a arătat drumul spre „ușor”, dar pentru tine călătoria asta e o provocare. Ai luat de mult viața în piept, iar asta te face diferită… atât de diferită încât intimidezi doar printr-o simplă privire.

Lecțiile cele mai dureroase și atroce pe care viața ți le-a dat, mereu te-au dus pe un drum mai bun. Continuă, iar eu voi fi aici !

ps : Bunei mele prietene A.

Cuvintele sunt de prisos uneori, dar o vorbă bună spusă la momentul oportun te poate ajuta destul de mult. Amintirile cochetează și ele ca un memorandum, amplificând cu adevărat durerile și incertitudinile tale. Și totuși unde ești ? Mulți  pleacă mai repede decât credem din viețile noastre, mulți ne aflăm la granița alegerilor … și totodată suntem manipulați și învățați să facem ceea ce se crede că e bine. Dar ce e bine ? Când judecăm cu elocvență și atrocitate ceea ce face vecinul, când ne uităm educația și scoatem la înaintare așa numitele fițe ?

Vrem să primim, dar fără a da ceva în schimb, vrem să fim oameni, dar foarte puțini dintre noi știm ce este asta. Trăim într-o societate în care o mare parte din probleme ni le  creăm singuri și nu avem drept de apel, prea puțini dintre noi ne uităm din principiile morale … uităm să fim oameni cu oamenii … și ne complacem în această situație.

Noi formăm lumea, noi cei care ne vedem înainte să privim în ochii celor din jur aproape de perfecțiune, niște oameni buni, cu virtuți morale… dar ce om bun poți fi tu când ai grijă să ironizezi sau să spui ceva despre cel de lângă tine ? Fiecare are o educație, are o lecție pe care viața i-o aplică și totodată un caracter de format. Unii dintre noi suntem slabi, alții puternici , dar asta nu ne dă dreptul să abuzăm de asta și totuși, în ciuda tuturor lucrurilor cerebrale pe care le învățăm uităm să fim ceea ce suntem cu ceilalți, fie buni, fie răi… uităm să fim oameni cu oamenii.

Cel mai urât lucru este că suntem direct proporționali cu ceilalți, spune o vorbă rea … primește una înapoi la fel sau poate înzecit ! Ne înrăim reciproc și apoi ne mirăm de răul pe care ni-l putem face și totuși suntem conștienți, dar plătim cu aceeași monedă pentru că suntem răzbunători, avem nevoie de acel gust dulce al satisfacției.

Compromitem, vorbim, aruncăm intrigi, dar nu ne asumăm cele spuse ! Înainte de toate ar trebui să fim oameni cu oamenii ! Tu ești ?